Cărți pentru copii de 6-8 ani: recomandări pentru primii cititori

Astrid Lindgren rămâne de neînlocuit. Pippi Șosețica e fantezia supremă a copilului de șapte ani: un copil cu forță, bani și zero adulți care să-i spună ce să facă. Dincolo de haz, cărțile ei au o căldură care se simte și la a treia recitire.

Poveștile clasice, Andersen, Frații Grimm, iar la noi Creangă, intră acum într-o etapă nouă: copilul le poate citi singur sau le poate asculta în variante mai lungi, netrunchiate. Humorul lui Creangă, cu limba lui, e greu la citit independent la vârsta asta, dar excelent cu voce tare.

Și nu subestima cărțile despre lucruri reale: dinozauri, corpul uman, spațiu, animale. Mulți copii, mai ales pe la 6-7 ani, citesc de zece ori mai mult dintr-o enciclopedie cu poze decât din orice poveste. E citit la fel de bun.

Nu opri cititul cu voce tare

Aici greșesc foarte mulți părinți, cu cele mai bune intenții: copilul a învățat să citească, deci nu-i mai citim, „să exerseze el". Rezultatul e des același: copilul asociază cărțile cu munca și cere din ce în ce mai rar.

Adevărul e că la 6-8 ani copilul poate asculta povești mult peste nivelul la care poate citi. Urechea lui duce fraze lungi și intrigi complicate; ochii lui, încă nu. Dacă îi citești tu cărțile „mari" seara, îi hrănești pofta de poveste, iar el își face în paralel antrenamentul pe cărțile lui ușoare. Cele două se întâlnesc pe la 9-10 ani, când te trezești concediat din funcția de cititor. Până atunci, seara de citit rămâne a voastră.

O variantă care funcționează frumos în perioada de tranziție: cititul alternativ. Tu o pagină, el un paragraf. Sau el citește replicile unui personaj, tu restul. Efortul lui rămâne mic, implicarea mare.

Când copilul „nu vrea să citească"

Câteva lucruri de verificat înainte de panică:

• E cartea prea grea? Testul degetelor: dacă pe o pagină se împiedică de mai mult de cinci cuvinte, cartea e pentru mai târziu.
• A ales-o el? Autonomia contează enorm la vârsta asta. Duceți-vă împreună la bibliotecă sau la librărie și lasă-l să aleagă, chiar dacă alege „prostioare". Cititorul se construiește pe cărți alese, nu pe cărți primite.
• Te vede pe tine citind? Nu e o vorbă goală. Un copil care nu vede niciodată un adult cu o carte în mână trage concluzia logică: cititul e o corvoadă de școală, adulții au scăpat de ea.

Și un detaliu care la noi a schimbat totul: lumina de veioză și dreptul de a sta cu 15 minute mai târziu seara, cu condiția să fie în pat, cu o carte. Brusc, cititul a devenit privilegiu, nu temă. Copiii negociază orice, folosește asta în avantajul cărților.