Cum îi formezi copilului obiceiul cititului: pași care chiar funcționează

Rutina de seară: cel mai puternic instrument pe care îl ai

Aproape tot ce contează încape într-o propoziție: citește-i în fiecare seară, la aceeași oră, în același loc. Zece minute ajung. Cinsprezece sunt bune. Nu durata face treaba, ci predictibilitatea. Creierul copilului învață: după baie vine cartea, după carte vine somnul. În câteva săptămâni, copilul e cel care aduce cartea.

Câteva reguli care țin rutina în viață:

• Cititul de seară nu se anulează drept pedeapsă. Niciodată. În momentul în care devine monedă de schimb, și-a pierdut statutul de lucru sigur.
• Se citește și în serile proaste, mai ales în serile proaste. După o zi cu crize și certuri, cartea e împăcarea.
• Recititul e permis nelimitat. A șaptea seară cu aceeași poveste te plictisește pe tine, nu pe copil. El lucrează ceva acolo: anticipează, verifică, stăpânește.

Lasă-l să aleagă, chiar dacă alege prost

Aici pierd mulți părinți meciul. Copilul vrea a douăzecea carte cu același personaj de desene animate, iar tu ai cumpărat o poveste premiată, cu ilustrații superbe. Ghici ce se citește.

Alegerea copilului e jumătate din motivație. Un copil care își alege cartea e un copil care vrea să ajungă la ea. Cartea „slabă" aleasă de el bate cartea excelentă aleasă de tine, pentru că a lui se citește cu chef. Gusturile se rafinează în ani, dar numai dacă există un cititor pe care să ai ce rafina.

Compromisul practic: la culcare două cărți, una aleasă de el, una de tine. Toată lumea câștigă, iar tu strecori încet lucrurile bune.

Pune cărți în drum

Un detaliu subestimat: geografia. Cărțile din bibliotecă, aliniate frumos pe raftul de sus, sunt mobilier. Cărțile care se citesc sunt cele care stau în drum: un coș lângă canapea, câteva pe noptieră, una-două în mașină, una în geanta de mers la doctor (sala de așteptare e teren de aur pentru citit).

Cărțile la nivelul copilului, cu coperta la vedere dacă se poate, nu cu cotorul. Un copil de patru ani nu scoate cărți din raft ca la bibliotecă. Ia ce vede.

Și încă ceva din aceeași familie: mergi cu el la biblioteca publică. Permisul de bibliotecă pe numele lui, oricât de mic, e un eveniment. Iar acasă cărțile împrumutate au termen de returnare, ceea ce, culmea, le face mai interesante decât ale lui.

Copilul face ce vede, nu ce i se spune

Partea incomodă. Dacă mesajul e „cititul e minunat", dar copilul te vede seară de seară cu telefonul, mesajul real e telefonul. Copiii nu ascultă discursuri, cronometrează comportamente.

Nu trebuie să devii cititor de romane peste noapte. Ajunge să te vadă, măcar din când în când, cu o carte sau o revistă în mână, pe canapea, fără ecran. Zece minute în care citești tu, lângă el, în timp ce el se joacă, valorează mai mult decât orice pledoarie despre beneficiile lecturii.

Când copilul citește deja singur, nu te retrage

Greșeala clasică: copilul învață să citească, părintele răsuflă ușurat și oprește cititul cu voce tare. Prea devreme. Un copil de șapte ani descifrează texte simple, dar poate înțelege povești mult peste nivelul lui de descifrare. Dacă îi tai poveștile bune și-l lași doar cu ce poate citi singur, lectura sărăcește exact când trebuia să devină interesantă.

Continuă serile de citit cât te lasă. Citiți pe roluri, citiți alternativ câte o pagină, citește tu capitolul greu și el dialogurile. Mulți copii acceptă cititul împreună până pe la 9-10 ani, unii și după. E de folos și, sincer, e una dintre puținele activități comune care supraviețuiesc începutului de școală.

Dacă „nu-i place să citească"

Cel mai des, unui copil nu-i displace cititul, îi displac cărțile care i s-au dat. Verifică pe rând: sunt prea grele? Prea „de mic copil"? Prea departe de interesele lui? Un copil pasionat de fotbal citește despre fotbal. Benzile desenate contează ca citit. Cărțile cu recorduri și curiozități contează. Rețetele contează. Orice text citit de plăcere numără.

Iar dacă bănuiești o dificultate reală de citit, oboseală disproporționată, litere inversate constant după vârsta la care ar fi trebuit să treacă, ghicit sistematic al cuvintelor, discută cu un specialist, nu mări doza de exerciții acasă.

Testul simplu al reușitei nu e câte cărți citește copilul pe lună. E ce face într-o duminică ploioasă, plictisit, fără program. Dacă printre variantele lui apare, măcar uneori, și o carte luată din proprie inițiativă, ai câștigat. Restul e statistică.