Enciclopedii pentru copii curioși: cum alegi una potrivită vârstei

La ce te uiți concret, cu cartea în mână

Merită să răsfoiești înainte de a cumpăra, în librărie sau măcar în pozele cu interiorul cărții. Uite ce verifici:

• Raportul text-imagine. Pentru preșcolari: imagini mari, text puțin, pe blocuri scurte. Pentru școlari: mai mult text, dar tot spart în casete, nu în coloane compacte. Un perete de text omoară răsfoitul.
• Fotografii sau ilustrații. Ambele funcționează, dar au roluri diferite. Fotografiile impresionează (un rechin fotografiat e un rechin), ilustrațiile explică (o secțiune desenată printr-un vulcan arată ce fotografia nu poate). Cărțile bune le combină.
• Traducerea. La cărțile traduse, citește o pagină cu voce tare. Dacă sună a proces-verbal, copilul va simți la fel. Frazele trebuie să curgă natural în română, cu termeni corecți, dar nu țepeni.
• Cuprins și index. De pe la 7 ani, copilul trebuie să poată căuta singur. O enciclopedie fără index e o pungă fără fund.
• Robustețea. Cartea asta va fi deschisă cu putere, călcată din greșeală, pusă sub pernă. Copertă tare, cotor cusut, hârtie care nu se rupe la prima foaie întoarsă în grabă.

Un cuvânt despre dimensiune

Format mare nu înseamnă automat mai bun. O carte uriașă arată spectaculos în librărie, dar un copil de cinci ani nu o poate manevra singur, iar în pat nu se citește deloc. Formatul mediu, pe care copilul îl poate lua singur din raft, se folosește de zece ori mai des.

Pe vârste, pe scurt

• 3-5 ani: cărți de tip „prima mea enciclopedie", cu o idee pe pagină și imagine dominantă. Aici copilul nu citește, întreabă. Tu citești, el arată cu degetul.
• 6-8 ani: enciclopedii cu text scurt pe casete, pe care începe să le descifreze singur. Vârsta de aur a pasiunilor: cumpără tematice fără frică.
• 9-12 ani: lucrări mai serioase, cu diagrame, hărți, cifre. Acum indexul devine obligatoriu, pentru că le folosesc la teme și proiecte.

Nu te grăbi în sus. O enciclopedie „de oameni mari" primită prea devreme descurajează. Mai bine una pe care copilul o stăpânește complet decât una la care se uită cu respect și pe care n-o deschide.

Cum o ții vie după entuziasmul primei săptămâni

Enciclopediile au un dușman: raftul. După primele zile, riscă să rămână acolo. Câteva lucruri care le țin în circulație:

• Ține-o la vedere și la îndemână, nu pe raftul de sus. O enciclopedie pe măsuța din sufragerie se deschide; una în bibliotecă, mai rar.
• Când vine un „de ce?" la care nu știi răspunsul, nu spune „nu știu" și gata. Spune „hai să căutăm" și deschideți cartea împreună. De câteva ori faci tu gestul, apoi îl face copilul singur. Ăsta e, de fapt, tot rostul: nu să afle de ce e cerul albastru, ci să învețe că răspunsurile se caută.
• Legați-o de realitate. Ați văzut un melc pe alee după ploaie? Seara căutați melcul în carte. Legătura asta, văzut afară plus găsit în carte, e lipiciul care ține totul.
• La școlari, lasă-te contrazis. „Nu-i adevărat, uite ce scrie aici!" spus de un copil de opt ani cu degetul pe pagină e o victorie, nu o obrăznicie.

Ultimul sfat e cel mai puțin glorios: nu cumpăra trei enciclopedii deodată, oricât de bune par la pachet. Una singură, bine aleasă, folosită până i se rup colțurile. Când copilul o știe pe dinafară și cere mai mult, abia atunci următoarea. Cererea copilului e cel mai bun criteriu de cumpărare pe care o să-l ai vreodată.